în drumul către Olimp

îmi iese înainte namila întunericului

și-mi zice

mai dă-te-ncolo

nu ești ultimul simbolist

o tot mermelești cu poezia cuantică

până rămâi de poveste

fă, mai bine, popas aici

ai un cort pictat cu simboluri străvechi

intri-n el cu toate cuantele tale energetice

bașca, bagajul sentimental adunat în atâtea vieți

vere, zic, dar eu caut lumina

stai o țâră să se facă ziuă

te vei trezi din vis

îți vei urma calea

nu e bătătorită

însă

ai destul timp să ajungi la înfumurații ăia din Olimp

*

începe să se crape de ziuă

pe ăla

ia-l de unde nu-i

mă uit la soarele devenit deja roșu

după ce se stricase de râs

și-l întreb

mai e mult până la capăt

nu, zice, dar ai greșit sensul

plus este înapoi